MICROISTORIA ACUSTICĂ A CLUJULUI (VII). EXTINDEREA MASIVĂ

Între 1919 şi 1939, suprafaţa Clujului a crescut cu aproximativ 80 de procente. Practic, tot ce se află la nord de calea ferată a apărut atunci. Extinderea respectivă a atras după sine şi o creştere a nivelului sonor în acele zone. S-a conturat, deja, o reţea de tranport în comun efectuată cu cadre de camion recarosate. Cam asta însemna, la acea vreme, noţiunea de autobuz: şasiu de camion pe care se monta o caroserie care să permită transportul pasagerilor. Şi nu numai în ţara noastră, ci peste tot în lume. E de la sine de înţeles că autobuzele respective:

• aveau "botic"
• aveau motor frontal (montat în "botic")
• foloseau ca şi combustibil benzina

asta în condiţiile în care Rudolf Diesel îşi brevetase, deja, motorul care îi poartă numele. De ce? Motoarele diesel se utilizau doar la utilajele foarte mari; pentru autoturisme, camioane şi autobuze se utiliza, de regulă, motorul pe benzină. Motoarele pe benzină (care, imposibil să nu fi dat, din când în când, aşa-numitele "rateuri", adică acele pocnete, chiar detunături, uneori deosebit de puternice), coroborată cu suspensia lor (suspensie de arcuri lamelare) şi, eventual, starea drumurilor făceau ca o călătorie cu autobuzul să nu fie, tocmai, confortabilă. 

Un alt element care a constribuit la creşterea nivelului sonor au fost...şcolile înfiinţate în partea de nord a oraşului. Amintim (denumirile pe care le dau sunt cele din perioada relativ recentă; atunci aveau alte numere):

• cea din "Cordoş" (cunoscută, majorităţii, ca "Şcoala 9"), în prezent, înglobată în "Emil Isac"
• Cea din Dâmbul Rotund, cunoscută fie ca "Şcoala 7", fie ca Şcoala "Emil Isac"
• cea din vecinătatea cartierului Iris, cunoscută fie ca "Şcoala 13", fie cu denumirea de "Nicolae Iorga"