COMICUL

Comicul constituie polul real al axei real-ideal. Deci, sutimea 1. În sistemul meu de referinţă, comicul rezultă din exagerarea  - peste o anumită limită - a celor 3 categorii estetice conflictuale poziţionate pe "coroana circulară". Astfel:

1. exagerarea sublimului => emfatic
2. exagerarea tragicului => tragicomic
3. exagerarea josnicului => sarcasticul

JOSNICUL

Poziţia josnicului în concepţia mea: pe "coroana circulară", între "orele 2 şi 6"

Poziţia josnicului pe axa real-ideal: sutimile 2-49 (desenul nu respectă scara)

Se poate observa că, pe graficul axei real-ideal, tragicul nu poate interfera direct cu josnicul Din păcate, realitatea demonstrează, nu de puţine ori, contrariul. De la tragic se poate ajunge - foarte uşor - la josnic. Şi - atenţie - nu totdeauna premeditat.

Aşa cum am afirmat în postarea precedentă, josnicul începe imediat ce ura s-a stabilizat. Pe grafic, i-ar corespunde zona urii care, orientativ, ocupă spaţiul aferent orelor 2-3:20. Este zona cea mai periculoasă, în care raţiunea este fie mult diminuată, fie inexistentă. Urmează exacerbarea raţiunii. Este o reacţie de apărare în care, psihicul, nemaifiind în stare să asigure energia necesară urii, favorizează raţiunea care, până la acel moment, a fost "adormită". Zona exacerbării raţiunii se află - pe graficul gândit de mine - între "orele 3:20 şi 5:20". Urmează speranţa care, fiind cuprinsă între "orele 5:20-7:20" este călare atât pe sectorul josnicului ("orele 5:20 - 6") cât şi pe cel al sublimului (a se vedea postarea aferentă).

TRAGICUL

Poziţia tragicului pe axa real-ideal ar fi la sutimea 100. Adică la polul ideal. Pe schema mea, tragicul se află pe porţiunea coroanei circulare corespunzătoare "orelor 10-2". Care e limita dintre sublim şi tragic? PIERDEREA. Sentimentul asociat este, de foarte multe ori, DEZNĂDEJDEA. În momentul în care s-a pierdut ceva la care se ţinea şi există o anumită vinovăţie, se poate vorbi de tragic. 

Tragicul ar putea fi împărţit în unele zone:

• "orele 10-11:20" când elementul pierdut ar mai putea fi recuperat
• "orele 11:20-1:20 (13:20)" când recuperarea acelui ceva este, pur şi simplu, imposibilă
• "orele 1:20-2"; aici iubirea interferă cu ura, dar, încă ura nu este stabilizată

Odată ce ura s-a stabilizat, se poate vorbi de josnic.

SUBLIMUL

Sublimul - prin însăşi raţiunea lui de a fi, implică, puternic, latura afectivă a majorităţii dintre noi. Este vorba de sentimente pozitive, dar puternice. Nu se mai poate vorbi de echilibru. Fără a exagera prea mult, se poate spune că toate categoriile estetice situate în exteriorul cercului mic, dar în interiorul celui mare sunt conflictuale. Pe axa real-ideal, sublimul este poziţionat, orientativ,  între sutimile 52 şi 99 ale acesteia; a se vedea postarea precedentă. Altfel spus ocupă zona cuprinsă între dualitatea frumos-urât şi polul ideal, fără a include niciunul din cele două elemente. Fără a nega punctul de vedere al unuia dintre profesorii pe care i-am avut la facultate, judec altfel. Cum? Se poate vedea mai sus. Concret. Sublimul ocupă acea parte a coroanei circulare cuprinsă între "orele" 6 şi 10". Poate fi împărţit în mai multe zone, împărţire care, însă, e relativă. Limitele sunt, aşadar, orientative:

• orele 6 - 7:20; continuarea speranţei (asupra speranţei se va reveni la "josnic")
• orele 7:20 - 9:20; sublimul propriu-zis; extazul
• orele 9:20 - 10; "teama că vei pierde"

Pierderea unui element la care ţii foarte mult este un element tragic. Din acest motiv, câtă vreme există doar teama pierderii acelui (sau acelei) ceva, încă e sublim. Când, deja, s-a pierdut...e tragic. 

DUALITATEA FRUMOS-URÂT

Dualitate frumos-urât? Adică frumos lângă urât? Sau, mai mult, imposibilitate de a separa - complet -  frumosul de urât? Răspunsul este afirmativ. Pentru început, propun o interpretare a axei real-ideal - concepută de unul dintre profesorii pe care i-am avut în perioada studenţiei şi a studiilor aprofundate:

şi câmpul estetic, aşa cum l-am gândit eu:

De ce dualitate frumos - urât? Deoarece ambele categorii estetice implică echilibrul, diferenţa dintre frumos şi urât fiind, de fapt, de natură subiectivă. De exemplu, dacă spunem despre ceva sau cineva că e frumos, îl apreciem fără să ne implicăm - afectiv - prea tare. Invers. În situaţia în care spunem că e urât avem o atitudine depreciativă care, însă, nu implică o implicare afectivă prea puternică. Chiar şi atunci când zicem "e atât de urât că nu mă pot uita la..." echilibrul sufletesc există. Ori, atât timp cât echilibrul sus-menţionat e prezent, nu se poate vorbi, nici de sublim, nici de tragic şi nici de josnic.

CÂMPUL ESTETIC - GENERALITĂŢI

Se imaginează două cercuri concentrice:

1. unul cu diametrul de 4 unităţi
2. celălalt cu diametrul de 10

Rezultă, astfel, 3 zone:

1. una situată în interiorul cercului mic; aceasta corespunde dualităţii frumos-urât
2. una situată în exteriorul cercului mic, dar în interiorul celui mare; aceasta are 3 sectoare care corespund sublimului, tragicului şi josnicului
3. una care se află în exteriorul cercului mare şi care corespunde comicului

Se pune întrebarea: unde sunt grotescul şi absurdul. Sunt două concepţii:

1. grotescul tinde spre comic iar absurdul spre tragic
2. grotescul şi absurdul vizează orice categorie estetică, în sensul că aceasta nu este, încă, definitivată (grotesc) sau e în stadiu de dezintegrare (absurd)

În acest din urmă caz, ambele categorii menţionate mai sus nu se află în planul cercurilor concentrice, ci de o parte şi de alta a acestuia.

Va urma

REGULA BUNULUI-GUST

Să zicem că eşti într-o situaţie conflictuală. Eşti pus într-o situaţie proastă şi reacţionezi justificat, dar grosolan. Ai şanse să auzi remarci de genul "Bă, ce ţăran!!"

Acum, o altă situaţie posibilă. Un oarecare dă dovadă de un comportament nu tocmai colegial, iar tu reacţionezi cu anumite abateri de la etică, dat fără să depăşeşti limitele bunului-gust. Remarca auzită poate fi de genul "I-a făcut figura"sau "I-a copt-o". Sau, mai nou "Ce te-o tradus!" (pronunţie greşită a sintagmei "Ce te-a tradus!").

Deşi eticul ar trebui să fie mai important decât esteticul, totuşi, şi esteticul poate ava o importanţă covârşitoare în unele cazuri.