Ideea montării avertizoarelor sonore suplimentare pe mijloacele de transport (atât pe cele de marfă cât şi pe cele de pasageri) a existat şi înainte de 1990. Practic, oricărui vehicul dotat cu compresor putea să-i fie adăugată goarna, de cele mai multe ori luate de pe locomotivele dezafectate, dar după 1990 goarnele au apărut ca ciupercile după ploaie. În cazul vehiculelor are nu aveau compresor în dotare - cazul tramvaielor:
- V3A
- V2A
- T4D
- KT4D, KT4DM
- PESA
(T4D-urile KT4D-urile sosind în 1998, KT4DM-urile mai târziu iar PESA abia în 2012) dotarea cu avertizor sonor suplimentar a fost mult mai discretă. De exemplu, tramvaiul de tip V3A cu numărul de parc 101 (devenit 018 şi vândut în 1991) a avut o sirenă cu motor de felul celor folosite la unele salvări. Nu pentru mult timp. Tramvaiul KT4D cu numărul de parC 47 a avut claxon suplimentar similar celui de automobil. Alteori, claxonul aferent avariei era utilizat pe rol de avertizor sonor obişnuit, dar nu pentru mult timp. În rest, se utiliza soneria. E drept că, nu de puţine ori, în exces. Problema este că - V3A şi V2A-urile - nefiind îndrăgite de RATUC, au fost vândute în 1991, astfel încât, între 1991 şi 1998, Timiş 2 a fost, practic, singurul tip de tramvai existent în Cluj. Poate părea greu de crezut, dar între 1993 şi 1998 au existat tramvaie Timiş fără sonerie ci doar cu goarnă. Un exemplu ar fi 035 (devenit, 35) şi 015 (devenit 15). Nemaivorbind că unele Timişuri aveau sonerie de ITB şi chiar de KT4D (cum a fost 02-ul). Nici troleibuzele mai prejos iar în ceea ce priveşte autobuzele, au fost destul de multe astfel de vehicule dotate cu avertizoare sonore suplimentare. Asta în condiţiile în care legea prevede interdicţia de a circula dacă vehiculul are claxoane / lumini suplimentare. Ori, la RATUC, până în 1993, au fost şi claxoane, şi lumini suplimentare - chiar şi faruri montate pe capotă - dar, după 1993, farurile s-au demontat, rămânând doar luminiţele discrete şi, evident, goarnele.
