Începând, orientativ, cu 1961 şi până prin 1980-1981, se poate vorbi de o libertate relativă chiar dacă, din 1973, au apărut semnele perioadei neostaliniste ce urma să se manifeste între 1982 şi 1989. Cum se reflecta pe plan acustic. În primul rând, un element în universul sonor al cartierelor îl constituiau chiotele de bucurie din parcurile de joacă. Şi, până la "explozia" de blocuri de la finele anilor '70 au fost destule (cel puţin, în Grigorescu). În principiu, un parc de joacă avea în dotare:
- tobogane
- leagăne
- balansoare
- carusele
şi, eventual, spaliere. O altă noutate pe plan sonor a apărut în 1975, odată cu introducerea autobuzelor licenţă MAN, autobuze denumite ROMAN Diesel 112. De asemenea, nu trebuie omis modelul RD 111, tot licenţă MAN, gândit pentru traseele periurbane şi interurbane. Primele serii ale acestor autobuze aveau un sunet aparte, ceea ce indica o calitate rar întâlnită pentru autobuzele româneşti. La troleibuze, acel horcăit intermitent, dar groaznic întâlnit la TV 2 E a fost "substituit" cu un sunet continuu, uşor tremurat, al compresoarelor troleibuzelor pe caroserie MAN, dar denumite... DAC România 112. Evident, acea calitate exemplară nu a durat mult, lucru care a influenţat şi sunetele scoase de aceste vehicule...Tot în materie de transport, universul sonor s-a îmbogăţit cu sunetele scoase de:
- Karosele SM 11 care circulau pe fosta linie "7" (actuala 32)
- Ikarusurile 280 care deserveau "10"-le (actualul 35)
şi, de asemenea, nu trebuie omis nici avionul AN-24 RV care făcea legătura Cluj-Bucureşti.
De pe la mijlocul '70, dar mai ales la sfârşitul acestora, universul sonor al cartierelor s-a îmbogăţit ca urmare a şantierelor. Blocuri, blocuri, blocuri. Blocuri care se înalţau rapid, constituind aşa-numitele cartiere-dormitor. Zona de nord-est, de asemenea, a avut parte de o poluare fonică semnificativă cauzate de uzinele din zonă, în special de CUG.
